luni, 23 decembrie 2013

Tot am vrut să vă povestesc despre nişte întâmplări oribile pe care le-am avut cu doi şobolani. Dar, ştiţi cum este, te iei cu altele şi trece vremea şi uite că nu am apucat să vă raportez ce şi cum. Dar acum profit de campania pentru bloggerii (ia vedeţi că puteţi câştiga o tabletă Allview 2 Speed Quad) pe care o derulăm pe Blogal Initiative Bucureşti (apropo, o să începem ca lumea campanii doar pentru bloggerii bucureşteni, staţi pe aproape…) pentru cei de la 0219662.ro, care se ocupă cu deratizare, dezinsecţie si dezinfecţie şi care au o chestie foarte faină, din punctul meu de vedere, adicătelea plata online prin Mobilpay, ceea ce – trebuie să recunoaştem :D – este un feature foarte interesant. Căci sună într-un mare fel să poţi scăpa de gongi şi alte lighioane plătind cu cardul :)) Iar siteul este unul chiar simpatic, daţi un ochi să vă convingeţi.
No bun, acum să vă povestesc întâmplările. Cu menţiunea că, până să păţesc ce am păţit, singura mea amintire cu şobolani a fost una de când aveam vreo 6 ani, cu unchiu Nicu luptându-se, în bucătăria noastră foarte mică de pe strada Oituz din Baia Mare, cu un animal feroce şi foarte mare (aşa mi se părea atunci, că este un adevărat monstru!) pe care, fireşte, l-a biruit în cele din urmă. Poate de atunci, de la acea “bătălie”, cu răcnete din partea unchiului (şi înjurături, dar hai să nu intrăm în detalii :D), cu tot felul de zgomote de luptă şi cu nişte chiţăieli oribile, am dezvoltat eu o repulsie organică faţă de aceste animale respingătoare. În această cheie vă invit să citiţi ce mi s-a întâmplat mie acum câteva luni, în plină vară.
IMG_6418 (Medium)Era o seară călduroasă, de care am încercat să scap cu, fireşte, nişte bere. Şi cum am terminat eu prima doză din această licoare minunată, am strivit-o corespunzător şi mă duc să o arunc la găleata de gunoi, aflată sub chiuvetă, în bucătărie. Deschid uşiţa aia de la masca de sub chiuvetă şi înlemnesc: din găleata de gunoi mă privea un şobolan. Câteva fracţuni de secundă am stat amândoi perplecşi (şocul pentru mine era imens, să văd un şobolan în bucătăria mea, la etajul 8, unde stăteam atunci…). După care, într-o coordonare de mare precizie, am izbucnit amândoi. El sărind din găleată, încercând să fugă, eu trântind uşiţa aia cu o forţă de care Chuck Norris ar fi fost foarte mândru. După care eu am ieşit urgent din zona de luptă şi am închis uşa de la bucătărie (în gândul meu era atunci un mare reproş cum că “de ce dracu nu am instalat eu un lacăt la uşa asta?!“:D).
Răspund privirilor uimite ale famillionului cu un terifiant “avem un şobolan în bucătărie“. După câteva clipe de tăcere, a urmat fireasca întrebare “ce este de făcut?“. Căutăm pe google după nişte meseriaşi în stârpirea lepădături, zic. Şi fac. Îmi scot laptopul, dau căutare după – nici nu mai ştiu după ce am dat căutare, era ceva cu şobolani, aia e clar :D – şi găsesc repede mai multe siteuri. Sun la primul (careavea tarifele afişate, asta mi-a plăcut, ceva gen 150 de lei, dar nu mai ţin minte exact), îmi răspunde un domn, îi spun care este problema, el îmi zice “daţi-mi adresa, ajung cam într-o oră“).
M-am liniştit. Căci, în mintea mea, totul era clar: vine specialistul, îi umflă o rangă #sauceva şobolanului în freză şi am scăpat de năpastă. Vaaaaaai, cât de departe eram de adevăr… Căci numai naivi ca mine cred că aşa se întâmplă lucrurile în astfel de situaţii.
Vine omul, fix după o oră. Îl văd că îşi pune mânuşile (“e pus pe treabă, îmi zic, Rambo, sparge-l!“). Scoate nişte farfurioare de alea mici de plastic (“no poftim, servim ceva sau ce?“, ridic eu sprânceana a nedumerire). După care scoate un fel de pliculeţe de ceai, dar aşa mai dolofănele, puţintel albastre. Şi risc întrebarea: “dar care e faza cu astea, stimabile?“. Îmi zice: “Aceasta este otrava pentru şobolan. El o să o mânânce în cursul nopţii, moare, după care îl aruncaţi“.
Mi-e greu să vă spun cât de cu gura cascată am rămas. Eu care credem că vine, îi umflă o rangă în freză şi hasta la vista, baby… Am încercat eu să bag de alea “dar cum, dar vai, păi scapă-mă de el“, dar nu am avut cu cine. Pentru că omul îmi explica foarte calm cum că şobolanul este teribil de inventiv şi că sigur s-a ascuns pe undeva unde nu îl putem găsi şi că altă variantă nu există. “Otrava este foarte bună, adaugă, îl omoară şi îl usucă, aşa că nici nu miroase şi nu lasă alte urme, adaugă“. În fine, plătesc omului banii şi pleacă.
Intru din nou pe google, caut după alte firme, gândindu-mă că nu are cum să fie atât de complicat. Am sunat la încă 3. Toate mi-au spus că asta este procedura standard. M-am pleoştit şi am intrat în logica acestei proceduri standard.
Vă daţi seama că noaptea aia a fost mai mult una de veghe. Cum dracu să dorm bine ştiind că tovarăşul şobolan hălăduieşte prin bucătăria mea? Numai că nu am auzit nimic toată noaptea. Nici măcar un zgomot. “Dreaqu de vietate“, îmi zic, “ce şmecherie are în program“. Dimineaţa deschid încet uşa de la bucătărie (aveam în mână un sucitor – aşa îi zice la mine, în Maramureş – de ăla de întinzi aluatul, dacă e să îl vâd îi sparg dantura, era planul), nu văd nimic. “O fi murit mizerabilul prin cine ştie ce cotloane“, îmi zic scârbit la gândul că acum trebe să întorc toată bucătăria să îl găsesc.
Hai să încep cu zona de lângă găleata de gunoi“, mi-am făcut planul, strategic. Şi deschid cu imense precauţii uşiţa. ŞOC şi GROAZĂ! Incupatul şobolan era fix lângă găleată, cu limba scoasă şi cu gâtul scos din ţâţâni. Adică fix unde îl lăsasem eu, ca un crimimal. Căci – da, v-aţi prins – îl executasem atunci, pe loc, când am trântit uşiţa, chiar când îl văzusem întâiaşi dată, pentru prima oară. Adicătelea, toată experienţa cu căutat pe google şi cu plătit şi cu pliculeţelea alea cu ceai/otravă a fost fix degeaba.
DSC_0522Sigur că am râs după aia – hă hă hă, ce criminal fraier sunt. Nu mă mai interesa nimic, doar că scăpasem de bestie. Zici?
La câteva zile după aia – eram plecat într-o deplasare – mă sună doamna mea şi îmi zice “cred că am văzut caca de şobolan pe lângă găleata de gunoi“. Mi se opreşte răsuflare, am palpitaţii, transpiraţia îmi curge râuleţe. Nu cred că mi se întâmplă din nou, nu cred… Dar da. Mi se întâmpla. Din nou. Căci io, ca un bou biped, bucuros că scăpasem de primul intrus, nu am făcut minima cercetare cum că pe unde a ajuns bestia la noi în bucătărie, la etajul 8. Venise pe ţevile de la baie (am izolat tot după a doua întâmplare, cea de mai jos, ştiţi voi, mintea de pe urmă…).
Ajung acasă şi în acea noapte am auzit mişcări prin bucătărie. Era clar. Aveam lighioana în dotare. Din nou. Ştiam deja ce trebe să fac. Sun din nou la domnul cu pricina (stabilisem deja o conexiune, cum ar veni) şi îi spun ce şi cum. Zice că vine într-o oră, vine într-o oră, îmi dă iar pliculeţe de alea (după ce s-a distrat când i-am povestit că alea din prima tură au fost degeaba), plătesc şi pleacă.
Toată noaptea l-am auzit pe colegu mişunând pe acolo. Am dormit din părţi, fireşte. Mai ales că – aşa cum îmi spusese specialistul – după ce a gustat din otravă, bestia a devenit agresivă, simţind că ceva nu e în regulă şi tot încerca să iasă din bucătărie, zgrebţănând într-un la uşi şi lovindu-se cu tot corpul de ea. Specialistul îmi mai spusese să nu cumva să intrăm acolo sau ceva, pentru că este foarte agresiv şi s-ar putea să ne atace. Horror, vă spun eu…
Dimineaţa, cam pe la 5 şi un pic, tocmai când începea să se crape de ziua, se face linişte. Hai că poate a mierlit-o… Pe la 7 intru încetişor în bucătărie, mă uit peste tot. Nimic. Unde dracu o fi ăsta, măh? Sun la specialist. Îi explic ce şi cum. Îmi zice că poate s-a ascuns prin ceva cotloane (reia teza cu “şobolanii sunt teribil de inventivi, se ascund de nu îi găseşti“) şi zice să îl caut mai bine. Reiau căutările. Tot nimic. Şi un gând macabru începe să îmi dea târcoale… “Dar dacă…“. Hai să vedem şi noaptea asta, zic.
Aşa, ca pe ceas, la miezul nopţii începe din nou mişuneala prin bucătărie. Colegu nu murise. Ba era chiar mai furibund decât în noaptea precedentă în încercarea de a forţa uşa ca să iasă. Simţeam că mă ia dracu, nu alta.
NIGHT 4Să vă mai spun că aşa ne-a ţinut 5 nopţi? Dap, 5 nopţi. Timp în care specialistul a venit şi tot a împânzit bucătăria cu următoarele: un alt tip de otravă (“la asta numai se uită şi pică mort“), ceva clei pus pe nişte tăbliţe (“dacă se lipeşte de asta nu îl mai dezlipeşte nici Greuceanu“) şi capcane de alea clasice gen caşcaval Tom şi Jerry (“hai să fie şi astea, că nu se ştie“). Iar căutările în timpul zilei după mizerabila fiinţă au fost şi mai riguroase, realizate chiar de specialist (care ne povestea nişte chestii înfiorătoare despre şobolani care nu au fost găsiţi timp de 2 săptămâni). Nimic, frate, parcă era invizibil în timpul zilei. Iar noaptea începea atacul. Ceva de speriat.
În dimineaţa zilei numero 6, cam pe la 4.30, auzim o capcană de aia clasică declanşându-se. Nu vă puteţi închipui câtâ speranţă ne-am pus în acel sunet… După care linişte totală. Dar cum era către 5, ora la care stimabilul mizerabil oricum îşi întrerupea activitate, mi-ai zis că poate era doar o coincidenţă.
Pe la 7 fără ceva, deschid încet uşa la bucătărie. A fost unul din cele mai frumoase momente din acest an pentru mine. Căci bestia, lighioana, târâtura, spurcăciunea era cu burta în sus, lângă capcana care se declanşase şi care îi dăduse lovitura fatală. Am strigat de am trezit toată casa “a murit boul!“. Fericire maximă, vă spun eu!
Mi-am pus mânuşile, special cumpărate pentru această festivă ocazie, l-am ridicat cu o scârbă imensă de coadă, l-am băgat într-o pungă, pe care pungă am băgat-o într-o altă pungă, pe care altă pungă am băgat-o într-un sac. Şi apoi l-am aruncat pe mizerabil.
Cam asta a fost. Uite că mă uit acum la cât am scris şi văd că m-am lungit teribil. Dar a fost, dacă vreţi, un fel de “spovedanie” :)) Pe care o închei urându-vă să nu treceţi never ever prin astfel de întâmplări care vă pot marca existenţa :D
Ganduri culese de pe www.chinezu.eu
Multumim frumos !

De ce COMPANIA DDD e solutia ta ?

Daca nu vrei sa ramai traumatizat|a, ca si mine, de “musafirii nepoftiti”  de acasa sau la
firma  trebuie sa stii ca o firma de deratizare profesionista  este solutia ta perfecta!
Mai ales daca locuiesti in Bucuresti!
DDD
Caci eu am ramas cu sechele, din primul an de studentie, 
cand am coabitat in camaruta
mica din  camin, vreme de  mai bine de un semestru, cu doua fete, 
doi sobolani si o gasca interminabila de gandaci.  
Pe langa faptul ca adormeam cu lumina aprinsa si nu puteam
pastra nimic de mancare in camera, ne uram administratorul, dar si el pe noi!
Cand aveam bani mergeam, in vreun restaurant accesibil, dar nici atunci nu era sigur!  Nu
o data s-a intamplat sa gasim cate un gandac imens  care inota  in sos, printre chiftelute
sau aripioarele de pui.
Saream in sus innebunite si amenintam cu drepturile omului, Sanepidul si politia!
Aproape la fel de oribil, a fost si atunci cand, am avut onoarea sa pasesc in anticamera
unui  nou cabinet stomatologic, in mijlocul caruia doi soricei se jucau parca de-a v-ati
ascunselea.
- Ce Dumnezeu, am strigat! Nu exista nici o firma de dezinsectie, in orasul asta? Si am 
jurat ca nu voi mai trece pe acolo niciodata!
Fie ca administrezi un restaurant sau ai un cabinet particular si nu vrei sa-ti pierzi  
clientela, fie ca locuiesti intr-un camin studentesc|de nefamilisti sau ai propria ta casa
trebuie sa stii  ca  un contract de deratizare cu o firma profesionista e mana cereasca.
De aceea COMPANIA DDD e solutia ta!
Copyright © @diane.ro

vineri, 20 decembrie 2013

marți, 17 decembrie 2013

MAREA PACALEALĂ: Cu specialisti Companiei DDD scapam de daunatori

MAREA PACALEALĂ: Cu specialisti Companiei DDD scapam de daunatori: Fie ca traim la bloc,fie ca traim la casa cu totii la un moment dat ne confruntam cu o problema care ne poate afecta sanatatea familiei noas...

Caută ac de cojocul lui!

Era cam pe la ora șapte
Spre-nserare
Când cu un gând bun
Am intrat la noi în hambare
Să mă uit iar de porumb.
Dar fără a gândi o clipă
Că din întuneric
O lucire mică
Va trece pe lângă mine-n pripă
Să se-ascudă
Și să găsească adăpost
Într-o gaură surdă
Tocmai în hambarul nost.
I-am chemat pe cei ai casei
Să le spun de micul chiriaș
Să vedem de se întoarce
Ori de n-a fugit pe imaș.
Am stat așa de veghe
O noapte bună cu lumini
Dar amicului pe semne
I-a plăcut să doarmă în vecini.
- Ei, îmi zice tata,
Las că am eu ac de cojocul lui
Numai să vină dimineața
Și-am să-i pun blana în cui
Că am eu niște amici
Care au să vină chiar aici
Cu nume de cod DDD
O să-i prindă picioarele
Ei sunt cei mai buni la
În dezinsecție îți vin ajutoare
Și ca totul să fie bine
Și să le de-a o lecție
Au și seviciu de dezinfecție.
Dă-mi acuma telefonul
Să le formez numărul
Hai ridică receptorul
Și formază cum îți spun
Și-o să vină chiar acum!
 

Ganduri culese de pe:
http://cipriandeblaj.blogspot.ro/2013/12/cauta-ac-de-cojocul-lui.html

vineri, 13 decembrie 2013

Realitatea bate RECLAMA! Hasta la Vista DAUNATORI!

Realitatea bate RECLAMA! Hasta la Vista COMBATEREA DAUNATORILOR!

December 13th, 2013
Un apartament din Capitala. Un apartament banal cu doua camere din zona Militari, una dintre cele mai ieftine zone din Bucuresti. Zona Piata Gorjului, la o aruncatura de bat de gura de metrou cu acelasi nume – Gorjului. Aici locuiesc, pe langa o familie clasica de bucuresteni, el, in varsta de 40 de ani,  sofer de taxi la o firma cu vechime, ea in varsta de 37 de ani, casiera la un SUPERMARKET din zona, si…niste creaturi. Chiar le-am surprins intr-un moment de voiosie ad-hoc intr-un colt din bucatarie…
Vad un grup de gandaci, cu look-ul lor demn de filmele lui Alfred Hitchcock, cu stratul de cheratina gros, sunt oribili…Langa ei niste plosnite ca niste dame ieftine de companie din cea mai jegoasa spelunca din Manilla, un pui de sobolan raios si doi paianjeni, frati gemeni, HORROR.






- De ce ne-am strans aici? Eu, ca pui de sobolan ce sunt, nu-mi place sa fiu atat de expus…Voi va ascundeti repede dar eu!?
- Taci ma fricosule…Eu, seful gandacilor de aici te-am adus ca sa vezi si tu cum facem noi misto de stapan…bine se crede el stapan ca are acte pe apartamentul asta vechi de 30 de ani, dar noi suntem stapanii…I-am devastat bucataria, baia si mai urmeaza
- Oooo mi amor…ce-mi place cand vorbesti asa…Si plosnitele incep sa se urce pe gandac…Un cadru prea oribil ca sa-l pot povesti mai detaliat…
- Eu si fratiorul meu ne-am tot amuzat, ca niste paianjeni ce suntem de tentativele “stapanului”…L-am vazut de sus de pe lustra cum se uita cu pofta la televizor la tot felul de reclame cu daunatori si nu pot sa nu ma gadil pe burta de ras…S-a dus la SUPERMARKET, acolo unde lucreaza sotia lui si a cumparat tot ce era pentru daunatori…Ageamiu….ca multi alti bucuresteni care cumpara tot felul de prostii si n-au habar ca nu mai au efecte pe noi:))) Cu ce hotarare dadea cu substantele alea dupa noi…Mai stii sef gandac cand te stropea cu nu stiu ce substanta si tu fugeai de radeai ca sa-l vezi pe el cum se chinuie…Oamenii astia nu inteleg ca RECLAMELE n-au legatura cu realitatea!? E ca atunci cand te duci la un magazin de tip fast food si vezi la televizor un sandwich urias si cand comanzi e cat jumatate de palma:))) Ei cred ca fac economii si dau banii pe prostii…Dar noi tot aici ramanem:)))
-Creaturi, dar ce face acum de e concentrat. Eu am ochi de sobolan si nu vad foarte bine. Uite, stapanul, sta cu nasul in calculator. Voi, paianjeni, faceti un drum pana acolo…

Si au plecat paianjenii si cand au venit…Ceva s-a rupt, ceva s-a schimbat…Gandacul sef incepe cu intrebarile…
-Hei, ce e cu fetele astea scorojite?
- E groasa sefu…S-a desteptat stapanul…A gasit numarul asta de telefon 0219662 …. Nu mai joaca ca amatorii…Am vazut si poza ta pe acolo, si poza mea…Si poza lui, si poza la astea…SUNTEM MORTI! DDD scrie pe noiDeratizare, Dezinsectie si Dezinfectie!

-Hooo, nebunilor! Ce e asa deosebit la site-ul asta sau unde zici tu ca a intrat!?
-Sefu, astia sunt profesionisti. Mi-au zis si mie niste veri, cand i-a vazut, cu cagule pe fata, costume de protectie, nu sunt ca instalatorii aia de-i gasesti pe scara blocului. Astia fac bucataria luna de ajungi sa mananci de pe jos de curatenie. Eu si cu fratele meu gata…Noi spalam putina…
-Eu sunt mic, un sobolan pricajit. Ma duc dupa ei…Gasesc eu loc pe langa tomberoanele din spatele blocului…
-Eu si cu tarfele mele nu plecam…Nu s-au inventat inca substantele care sa ma faca pe mine…
Dar n-au trecut 24 de ore ca Patrula DDD si-a facut aparitia la domiciliu….Ce a urmat, e lesne de inteles…Ultimele cuvintele pe care au apucat sa le mai auda gandacii si plosnitele au fost HASTA la Vista! Cu DDD orice cosmar  cu daunatori se termina cu PUNCT!

Gand cules de pe http://presainblugi.com/realitatea-bate-reclama-hasta-la-vista-daunatori/

Spune stop daunatorilor! www.0219662.ro

Spune stop daunatorilor! www.0219662.ro

Mi s-a intamplat o data sa dau nas in nas cu un soarece.Eram in casa bunicilor unei prietene bune. Cum am reactionat, cand am interactionat cu soarecele? M-am urcat pe masa! La propriu. Si m-am apucat de urlat! Si eu si soarecele ne-am speciat unul de altul. :) A fost o intalnire neprogramata si pur intamplatoare. :) 
Am o fobie: urasc insectele de toate genurile: gandaci de bucatarie, de vara, paianjeni. Singurele care-mi sunt pe plac, sunt mamarutele. Sunt dragute si sunt singurele, pe care pun mana. De obicei, atunci cand intalnesc in calea mea cate o insecta, o strivesc, insa asa cu scarba. Recunosc ca mi-e frica de insecte! 
Nu as rezista intr-o incapere plina de gandaci si de plosnite. Nu as da fuga in supermarket sa cumpar tot felul de spray-uri toxice, ci as suna repede la o firma de deratizare, pentru ca sa faca o dezinfectie si  o dezinsectie. Cat timp firma specializata ar rezolva problema mea, as pleca in concediu. 
Cand eram mai mica si stateam acasa la parintii mei, ne-am trezit intr-o vara cu o invazie de ..viespi in casa. In camera unde dormeam eu, peste tot erau numai viespi. Mi se strange pielea pe mine, cand imi aduc aminte. Cum au reusit viespii sa ne invadeze mediul? Si-au facut cuib in peretele din balconul, ce ducea spre camera mea si de acolo au tot "sapat", pana au ajuns inauntru. Au sunat parintii mei la o firma de deratizare si aceia au venit si au rezolvat rapid problema. Pur si simplu nu puteai trai in casa. Viespii erau peste tot! Este o amintire tare neplacuta! :(
Am si cunostiinte, care au avut parte de musafiri nepofiti, cu miile: gandari si furnici rosii! Au putut sa tot foloseasca solutii gasite prin supermarketuri, ca nu au scapat de daunatori. Am impresia ca gustul acelor substante le placea acelor intrusi. :)) Au scapat de musafirii nepoftiti, doar cand au apelat la firme de deratizare. 
Nu e indicat sa tot dai prin casa cu tot felul de solutii, atunci cand te invadeaza daunatorii, pentru ca risti sa te intoxici. Cel mai bine este categoric sa apelezi la firme specializate in deratizare! Stiu baietii aceia ce fac. :) Vin si te scapa de neplaceri.:)
Poate ca ar trebui si spitalele romanesti, mai mereu prezente prin reportajele pe la tv, sa-si aduca aminte ca traim in Romania anilor 2013, si ca gandacii si alte insecte se combat cu ajutorul...firmelor de deratizare, nu cu indiferenta!
 
Gand cules de pe  http://ganduriparcate.blogspot.ro/2013/12/spune-stop-daunatorilor-0219662ro.html

Ganduri culese de pe net despre COMPANIA DDD

Armata exterminată

Într-o seară minunată, auzii un mișunat
Nu știam de unde vine, dar părea adevărat.
M-am decis să mă ridic, să verific în odaie
Dacă pe podeaua mea cumva avea loc vreo bătaie.

Ce să văd în casa mea! Revoluție, război,
Nici nu știu cum s-o numesc, dar clar era tărăboi!
Știu doar că am înlemnit, nu puteam să fac nimic,
Vroiam doar să fac o vrajă, să-l omor pe inamic!

Era o ceată de gândaci negri, mari și cu antene,
Care se uitau la mine cum s-ar uita la desene.
Parcă eu eram intrusul în lăcașul lor de vis
Și vroiam să le stric cheful aruncându-i în abis.

-Dar ce vrei dragă, de ce ne-ai luminat?
Fugi la loc în al tău pat, noi avem de discutat
O problemă importantă, decisivă pot să spun,
Chiar acum vrem să alegem președinte de Crăciun!

-Președinte-n casa mea, veți pleca imediat!
Sunteți negri și urâți și eu nu v-am invitat
Duceți-vă la voi acasă, de unde ați apărut
Hai, plecați repejor, mă fac că nu v-am văzut!

-Nu ne-ntoarcem la subsol, că e frig și plictiseală.
Ne place aici la tine, hai mai lasă abureala.
Noi de-aici nu mai plecăm, am găsit un loc călduț
Special ca și condiții pentru ai noștri puiuți.

Auzind aceste lucruri, mă duc repede la baie
Să aduc un spray să-i sperii, poate o lasă mai moale.
Dar ei îmi spun că le place noua lui aromă
Și că să nu-mi fac iluzii cum că ar intra în comă.

Stau puțin și mă gândesc cui să-i cer eu ajutor
Mi-amintesc pe loc un număr 021 9662.
Sun la ei, îi lămuresc și îmi spun să nu-mi fac griji
Că vor veni de îndată să-i termine pe inamici.

COMPANIA DDD (deratizare dezinsectie dezinfectie ) ei se numesc, au doar experți pregătiți
Ce extermină îndată cei mai urâți paraziți.
Lucrează și ecologic, protejând întregul mediu
Oferă-n cel mai scurt timp cel mai prețios remediu.

Gand cules de pe http://ganduriparcate.blogspot.ro/2013/12/spune-stop-daunatorilor-0219662ro.html